De ce rock ?

studentie 5

Am crescut cu muzica rock.
Oare de ce? Cred că răspundea cel mai bine aspirațiilor mele de la sfârșitul anilor `60 – începutul anilor `70 : muzica rock emană energie, forță. Muzica rock răspundea aspirațiilor generației mele pentru libertate și demnitate. Chiar dacă perioada 1965-1972 au fost ani de relativă relaxare după crunta perioadă de comunism-stalinist, eram privați de libertatea de mișcare iar cenzura era foarte strictă. Constrângerile din familie sau școală era puternice. Suflul schimbării radicale a societății în America sau Europa de Vest ajungea, timid, și la noi.
Primele contacte le-am avut cu muzica Beatles, Pink Floyd, Rolling Stones, Creedence Clearwater Revival. În ultimelor clase de școală generală și primii ani de liceu s-au înființat mari trupe rock, cum ar fi Led Zeppelin, Deep Purple, Black Sabath, ZZ Top, Queen, Ten Years After, Cream, Yes, etc., erau în mare vogă muzicieni precum Janis Joplin, Jimmy Hendrix, Carlos Santana, Bob Dylan, Joan Baez.
În țară exponenții acestui curent cultural/muzical au fost Phoenix, Mondial, Sideral, Semnal M.
Principala noastră sursă de informație, în acea perioadă, era emisiunea lui Cornel Chiriac „Metronom”. La început , 1967, emisiunea a fost difuzată de Radio România , iar din iunie 1969 la Radio „Europa Liberă”.
Din 1972, în perioada studenției, la București am luat contact cu artiști români pe viu (Phoenix, Sfinx, Curtea Veche, Progresiv TM, s.a.) sau cu promotori ai rockului, dintre care se detașau Florian Pittiș sau Aurel Gherghel. În primăvara anului 1975 am fost unul dintre norocoșii spectatori la unul dintre ultimele concerte Phoenix. Phoenix- în formula de aur – tocmai au coborât din Munții Semenicului unde au creat albumul „Cantafabule” și au avut primul concert cu piese de pe acest album la Clubul (Casa de cultură) „Mihai Eminescu” unde au creat o atmosferă de neuitat, amfitrion fiind „Moțu” Pittiș.
Prin 1975, în ciuda șurubului îndoctrinării comuniste care se strângea tot mai tare, am avut o mare surpriză: am găsit în comerțul de stat câteva discuri/viniluri remarcabile (Let It Be-The Beatles, The Dark Side of the Moon-Pink Floyd, Houses of the Holly-Led Zeppelin, A Night at the Opera și Hot Space-Queen, Black and Blue-Rolling Stones) editate de casa de discuri din India cu care România avea schimburi comerciale și cenzura a scăpat aceste discuri pe piață.
După ce m-am reîntors la Bistrița, în 1977, mare parte din timpul liber îl petreceam ascultând muzică rock acasă pe un pick-up Tesla. Cu această muzică am păstrat speranța că libertatea va veni și în România, ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989.
Nu sunt un habotnic și pot asculta, cu plăcere, și alte genuri muzicale. Bineînțeles că-mi place folk, care merge mână-n mână cu rockul, dar ascult și muzică populară, în special din Transilvania sau Maramureș, jazz și muzică clasică.
Pe la sfârșitul anilor `90 am constatat că fiii mei ascultă tot mai des vinilurile mele și că două generații pot rezona pe aceeași muzică, ceea ce eu nu am putut realiza cu tatăl meu. Iar în zilele noastre, am avut surprize foarte plăcute să ascult muzica generației lor și am constatat că mesajul lor este poate mai puternic decât al generației mele și că muzica alternativă (parte a culturii rock) este promotorul principal al luptei pentru libertate și democrație în zilele noastre! Cei ce au analizat, fără patimă, tragedia de la Colectiv au putut constata ca marea majoritate a celor ce au fost la fatidicul concert din 30 octombrie 2015 erau oameni tineri sau în puterea vârstei, realizați profesional în domenii foarte diferite ( de la IT la media, de la economie la arte), cu prezență civică foarte activă. În general oameni care sunt nucleul dur al transformărilor bune din societatea românească, oameni care creează plusvaloare și nu cedează racilelor din zilele noastre.
“Nu suntem numere, suntem liberi, suntem așa de vii, așa de vii
Pentru că ziua în care vom renunța va fi ziua în care murim, ziua în care murim” (Goodbye to Gravity – The Day We Die)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *