Risipa continuă

În urmă cu 6 ani am semnalat “gaura neagră” care se prefigura pentru bugetul local: pârtia de schi Cocoș.

Din păcate am avut dreptate, dar nu mă bucur de asta. Banii aceia puteau fi folosiți pentru lucruri necesare bistrițenilor: asfaltarea străzilor, extinderea rețelelor de apă-canalizare (e o rușine că în 2020 la școala/grădinița de la Slătinița toaleta e în curte), gaz, electricitate. Risipa banilor în Wonderlandul creț continuă însă

Acuma doresc să trag un nou semnal de alarmă: “proiectele” cu care se laudă zi de zi viceprimarul Niculae au o mare încărcătură de risipă. Chiar dacă e vorba de fonduri europene nerambursabile, tot risipă e! Acești bani pot fi chivernisiți mult mai bine.

Abandonează proiectul “Reconfigurare axa de transport public Gării-Decebal-Andrei Mureșanu- Năsăudului și marșează pe cele trei proiecte inițiate de Crețu: “Centru intermodal Gării-Tărpiului”, “Linia verde” și “Piste pentru bicicete”, proiecte care au mari probleme de concepție. Să le luăm pe rând:
1. Centru intermodal: este vorba despre pasaj rutier suprateran care pornește la 20-25 m de sensul giratoriu Gării-Decebal și coboară pe str. Tarpiului după intersecția cu str.Industriei. La cota + 9 m se dorește o platformă care să servească drept autogară, proiectul inițial prevedea cca 30 de peroane, dar pentru că estimarea costurilor a condus la o sumă foarte mare s-a ajuns la o variantă cu numai 12 peroane, insuficiente pentru traficul autobuzelor intra și interjudețene. La orele de vârf sunt 25-30 de plecări-sosiri în autogara Bistrița. De aici concluzia că acea platformă nu-și are rostul o bună parte din autobuze trebuind să utilizeze tot autogara veche, de la sol.
Și denumire de centru intermodal este improprie, pentru că acolo nu se întâlnesc fluxurile de călători a două sisteme diferite de transport public; dacă se făcea pe platformă peste gara CFR puteam discuta de centru intermodal, dar așa este doar un pasaj suprateran. O legătură între str.Gării și str. Tărpiului se impune, nu discutăm dacă varianta supraterană e mai bună decât un pasaj subteran, dar acea așa-zisă autogară suspendată nu-și are rostul.
2. “Linia verde” este un traseu parțial nou de transport public de persoane, de la Viișoara până la Unirea. Traseul este comun cu liniile de transport public de pe axa vest-est (Libertății-Independenței -Calea Moldovei) deservit de autobuze electrice. “Noutatea” acestui traseu este că de la Poșta veche merge pe str. Gh.Șincai – Piața Centrală – Dornei – Bistricioarei – Bd.Gral Grigore Bălan, cu desființarea parcărilor pentru autoturisme pe tot acest traseu (toate de pe Șincai și Dornei și majoritatea de pe celelalte artere străbătute).
Motivarea schimbării traseului prin Centrul Istoric este reducerea noxelor și facilitarea accesului turiștilor la obiectivele turistice din centru orașului.
Sunt de acord că se impun măsuri de limitare a accesului auto în centru.
Dar pun întrebarea: care turiști vor utiliza Linia verde? S-au gândit parcări la capetele traseului unde vizitatorii să-și lase autoturimele/autobuzele? De unde vor lua acești “turiști” autobuzele electrice pentru a ajunge în Centrul istoric? Sau primarul și viceprimarul se gândesc la cei pe care i-au mutat din centru în blocurile de la Viișoara care să beneficieze de linie directă, gratuită, la locurile dragi lor (artezienele și terasele din centru)
Se spune că traseul va fi reconfigurat din perete în perete pe aceste străzi, nu s-a spus câți arbori urmează a fi sacrificați. Dintre platanii și castanii de pe Bd.Independenței sau Gral Grigore Bălan câți urmează a fi tăiați? Facem “linie verde” cu sacrificarea vegetației urbane?
3. Pistele de biciclete, foarte necesare, mulți bistrițeni utilizează bicicleta ca mijloc de transport în oraș. Proiectul are câteva puncte minus. În primul rând, toate parcările auto de pe traseu se desființează. E vorba de câteva sute de locuri de parcare pe str. 1 Decembrie și Împăratul Traian. Unde se vor duce aceste autoturisme? Pe spațiile verzi și trotuare?Nu era necesar să se construiască mai întâi parcări supraetajate în zonele respective?
Apoi nu există o continuitate a traseului pentru a străbate orașul de la est la vest numai pe bicicletă. De la intersecția Crinilor-Decebal-Andrei Mureșanu până la str.Împăratul Traian nu există legătură.
Se vorbește de aerul curat pe care îl vor inspira bistrițenii care vor utiliza pistele de biciclete, dar oare cum se împacă acest enunț cu faptul că se preconizează piste de biciclete și pe Drumul Cetății (centura veche). Ducem bicicliștii să inhaleze toate noxele de la autocamioanele care trec pe acel drum? Chiar și dacă se va construi adevărata variantă ocolitoare, pe Drumul Cetății tot poluare va fi.
Nu era mai indicat și poate chiar și mai facil să fi proiectat traseul est-vest pe malul râului Bistrița de la Unirea până la Sărata? Putea fi folosit și utilitar și pentru agrement. Dar încăpățânare este prea mare în Primăria Bistrița pentru a asculta cetățenii.
Și uite așa, se întrevede un viitor foarte sumbru pentru orașul nostru câțiva ani cu șantiere care vor afecta viața bistrițenilor fără a avea o perspectivă că problemele privind transportul public, descongestionarea traficului și limitarea poluării se vor rezolva. Sunt toate șansele să se agraveze!
Având în vedere că suntem pe ultima sută de metri a unei administrații care a eșuat în proiecte fantasmagorice, ar trebui regândite cele 3 proiecte de mai sus și a nu se lăsa “un cartof fierbinte” administrației care va veni după alegerile din iunie.
Cred că nu este prea târziu să se amâne cu un an și să se reanalizeze toate cel 3 proiecte.
S-ar putea comasa “Linia verde” cu “Axa de transport Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului” (sunt multe argumente că acest traseu ar fi mult mai folositor pentru bistrițeni) și de la Poșta veche să continue pe Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului. Cine dorește să ajungă în centrul orașului are de făcut 200 m pe jos de la Piața Decebal, nu e mult. Dar așa putem facilita accesul în Centru istoric al turiștilor care sosesc la Bistrița cu trenul sau autobuzul, ar avea stație la mai puțin de 100 m; elevii care învață la școlile de pe Bd. Republicii ar avea aceași distanță de făcut pe jos că ajung în centru sau pe Bd.Decebal. Linia verde ar trece pe lângă Piața agroalimentară și foarte mulți bistrițeni ar beneficia de un acces facil.
Trama stradală de pe strada Dornei și Piața Centrală a fost reabilitată cu 5-6 ani în urmă și se prezintă foarte bine. Dacă pe cea mai circulată axă, Decebal-Andrei Mureșanu se aplică numai un strat nou de uzură problema nu e rezolvată, calea de rulare se va deteriora foarte repede dacă nu se consolidează baza drumului.
De asemenea, să se facă doar pasajul suprateran fără acea platformă inutilă.
Cu banii disponibilizați de la pista de biciclete de pe Drumul Cetății să se facă un tronson pe malul râului Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *